Multumesc...mereu aproape
Un an. Fix un an de când mi-am făcut curaj și am scris primul mail în care ceream ajutorul. Nu îndrăzneam pana atunci, desi mai avusesem atatea și atatea hopuri.. Poate ca da. Pe de-o parte mi-era rușine sa arat lumii ca fiul meu, care trebuia sa fie perfect, un super erou care sa schimbe lumea, avea nevoie de ajutor... Pe de alta parte ma simțeam vinovata. Știam ca poate erau zeci, sute, mii de copii care aveau nevoie de ajutor în aceeași clipa și probabil pt multi dintre ei erau ultimele clipe. Al meu mai putea trai. Cu dureri și multe frustrări, dar putea trai.Nu aveam timp sa caut adrese de mail, contacte, numere de telefon, pana intr-o zi când a venit...nu știam atunci de unde...apoi am înțeles. Poate voi găsi o dată timpul sa povestesc de cate "coincidente" am avut parte... Nu dădusem nici macar like paginii voastre, cei cărora va mulțumesc astăzi, Fundatia Mereu Aproape. Da, a venit...pe facebook, în timp ce Tudor imi dormea în brate, singurul timp pe care îl am de altfel de cautat soluții pe internet. Da, era un mesaj cu date de contact, atat număr de telefon, cat și email, adresa etc pt cei care doreau sa mai semnaleze cazuri care aveau nevoie de ajutor. Am avut inspirația sa le memorez în telefon, pentru ca peste câteva ore când am mai cautat anunțul nu l-am mai găsit.
Am scris povestea lui Tudor, pe mail, pentru ca la telefon mi-a fost rușine sa sun, fara speranta insa ca cineva, vreodată îmi va răspunde. ..... Citeste mai departe